Ioana Petrescu ar putea astfel să îl înlocuiască pe Mihai Tănăsescu în funcția de vicepreședinte la Banca Europeană de Investiții (BEI) al cărui mandat se termină peste aproximativ un an.
Informația a apărut prima dată pe site-ul știri pe surse.ro și a fost confirmată de Ziarul Financiar din surse de pe piața financiară. Până la publicarea articolului biroul de presă al BEI nu răspunsese solicitării gândul pentru detalii privind numirea Ioanei Petrescu la BEI.Poziția de vicepreședinte al BEI este remunerată cu aproximativ 35.000 de euro pe lună, potrivit ZF.
Ziarul Financiar scrie că propunerea a fost discutată în ultimele săptămâni, inclusiv la Cotroceni, având în vedere că este o poziție de reprezentare externă, care revine României în urma negocierilor politice la nivelul Uniunii Europene și nu în urma unui concurs independent care este câștigat de un candidat.
Ioana Petrescu a fost ministru de Finanțe în perioada martie-decembrie 2014.
Citește aici articolul pe Ziarul Financiar